Obiectivele G.A.L.-ului Euro-Crişana în vederea atingerii scopului său respectă principalele linii de acţiune ale dezvoltării durabile şi anume lupta împotriva sărăciei şi a excluderii sociale, producţia de bunuri şi servicii durabile, dar şi protecţia mediului, ele fiind:
- cooperarea directă între mediul public, privat şi societatea civilă din localităţile învecinate şi, implicit, asociate, în toate domeniile de activitate, implicând astfel toţi responsabilii politici, sociali şi/sau economici;
- mobilizarea şi angrenarea comunităţilor locale în rezolvarea dificultăţilor actuale prin identificarea problemelor prioritare, a căilor de rezolvare şi a resurselor umane şi materiale disponibile şi necesare, şi, implicit, realizarea unui schimb de experienţă în domenii de interes comun pentru toate localităţile implicate;
- dezvoltarea spiritului de asociere pentru proiecte comune, investirea în astfel de proiecte a resurselor proprii atât ale sectorului public cât şi ale sectorului privat şi, implicit, ale societăţii civile, avându-se în vedere totodată şi avantajele pe care o astfel de cooperare le prezintă, şi anume: profiturile şi riscurile ar fi impărţite în mod echitabil;
- elaborarea şi implemetarea unei Strategii Integrate de Dezvoltare a teritoriului Asociaţiei, având ca punct de plecare nevoile identificate la nivel local şi potenţialul endogen;
- participarea la Programul LEADER din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, precum şi la acţiunile incluse în Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală;
- implementarea proiectelor selectate spre finanţare prin PNDR – Măsura LEADER, precum şi implementarea tuturor celorlalte proiecte câştigate de către Asociaţia şi finanţate prin alte programe naţionale şi/sau europene, ca de exemplu FSE+;
- sprijin şi consultanţă pentru accesarea de fonduri europene şi naţionale rezervate dezvoltării mediului rural, serviciilor non-agricole, agriculturii, etc.;
- încurajarea inovării şi modernizarea formelor tradiţionale de know-how sau descoperirea de noi soluţii la problemele rurale persistente;
- sprijinirea valorificării echilibrate a resurselor locale;
- reconstrucţia ecologică şi conservarea ariilor naturale protejate, inclusiv situri Natura 2000;
- protejarea şi îmbunătăţirea patrimoniului local natural şi cultural;
- creşterea conştientizării asupra protecţiei mediului;
- promovarea valorilor tradiţionale, culturale;
- susţinerea acelor iniţiative antreprenoriale care contribuie la dezvoltarea comunităţii locale, realizându-se astfel o diversificare a activităţilor economice care vor genera activităţi multiple şi venituri alternative;
- stimularea investiţiilor şi promovarea serviciilor de specialitate, turism şi resurse regenerabile pentru energie;
- participarea la proiecte de cooperare inter-teritorială, naţională şi internaţională;
- promovarea parteneriatelor publice-private;
- implementarea unor măsuri privind dobândirea de competenţe şi animarea în vederea elaborării şi punerii în aplicare a unei Strategii Locale de Dezvoltare multi-fond;
- stabilirea criteriilor de selecţie a proiectelor în acord cu priorităţile specifice ale Strategiei Integrate de Dezvoltare Locală, precum şi selecţia proiectelor care vor fi finanţate în cadrul programului;
- consolidarea dialogului social în teritoriul G.A.L.-ului Euro-Crişana, inclusiv şi modernizarea și îmbunătățirea dialogului social pe piața muncii, dar și creșterea capacităților organizațiilor societății civile în domeniul ocupării și formării;
- valorificarea oportunităților de formare și sprijin pentru îmbunătățirea managementului organizațional;
- furnizarea de servicii necesare pentru inovarea socială, parte a procesului de fundamentare a elaborării și argumentării politicilor publice de dezvoltare rurală, precum și/sau furnizarea de servicii necesare implementării/transpunerii politicilor publice locale, naţionale şi europene privitoare la dezvoltarea rurală, în domeniile și teritoriile în care acestea lipsesc: servicii de formare profesională a adulților; servicii de evaluare şi certificare a rezultatelor învăţării nonformale şi informale; servicii de elaborare studii/analize/cercetări; servicii de consiliere din educaţie şi formare profesională, servicii pentru ocupare a forţei de muncă; servicii de tip centre de tineret, servicii sociale; servicii socio-medicale; servicii medicale; structuri de economie socială – întreprinderi sociale și/sau întreprinderi sociale de inserție, etc.;
- promovarea principiilor democraţiei, ale statului de drept şi egalităţii de şanse.