
… şi totodata respect pentru cei care, cu tărie şi credinţă, au crezut în proiectul nostru, în ideile noastre de a face … şi nu doar de a spune … în idealul de a ridica nivelul de trai atât material cât şi spiritual pe întreg teritoriul Asociaţiei G.A.L. Euro-Crişana;
… tuturor colaboratorilor noştri şi tuturor autorităţilor administraţiilor publice locale implicate în proiectul de dezvoltare durabilă a zonei rurale din Sud şi Sud-Vestul judeţului Bihor, după numele lor aleator şi nu în ordinea importanţei: Tinca, Mădăras, Tulca, Avram -Iancu, Ciumeghiu, Cociuba Mare, Batăr, Olcea … pentru încrederea ce ne-a fost acordată … pentru suport şi implicare, elemente fără de care nu am fi reuşit să ajungem în acest stadiu: de a promite şi de a şi face, de a zice şi a înfăptui, de a arăta faptele şi de ale admira ulterior …
… pentru întreaga şi susţinuta acţiune de implicare a acelor persoane care şi-au dat întregul concurs în conturarea ideilor de înfiinţare a acestui GAL … pentru crezul lor dezinvolt pe care şi l-au manifestat în ceea ce înseamnă „dezvoltarea rurală durabilă”, inspirându-ne calităţi precum seriozitatea, bunul-simţ şi perseverenţa, pe care le considerăm dealtfel ca fiindu-ne un simbol de credinţă şi un portofoliu de morală faţă de ţăranul român, faţă de cetaţeanul român, precum şi faţă de propria noastră fiinţă, conştiinţă şi conduită umană …
… şi sincere aprecieri pentru felul în care lumea ne-a perceput … şi deasemenea sincere aprecieri pentru cei ce nu au crezut în noi, dându-ne astfel impulsul necesar pentru a arată că şi în această ţară, în care vorbele sunt mult mai mari decât faptele, se pot înfăptui conlucrări benefice în folosul comunităţilor locale … şi fără prea multe vorbe … poate, fără ei, contestatarii noştri, noi toţi cei implicaţi nu eram atât de uniţi în dorinţe, crezuri şi simţiri faţă de idealul nostru comun şi faţă de intreaga suflare din teritoriul G.A.L.-ului …
… Celui care ne a dat tăria să putem mulţumi, să putem face şi nu doar să ne gândim, să acţionăm şi nu doar să ne dorim, să mergem mai departe şi nu doar să ne poticnim în micile sau marile obstacole care, inevitabil, ne-au îngreunat drumul spre reuşită … Celui care a fost tot timpul alături de noi, Bunului Dumenezeu … MULŢUMIRI!