
17 Septembrie – “Ziua Animării” la Olcea (pentru beneficiarii privați)

Mâine ajungem și în Comuna Olcea!

17 Septembrie | Ora 17:00 | Școala din Olcea (str. Principală nr. 229)

Ce înseamnă o întâlnire de animare?
Este momentul în care comunitatea locală se reunește pentru a descoperi cum ideile, nevoile și inițiativele oamenilor pot fi sprijinite prin fonduri europene nerambursabile, în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală 2023–2027.

Și la Olcea, întâlnirea de animare este despre fonduri europene nerambursabile și despre faptul că:

Antreprenorii locali pot găsi resurse pentru a porni sau a-și diversifica afacerile,

Femeile cu inițiativă pot primi sprijin pentru a-și transforma ideile în realitate,

Tinerii pot afla că viitorul lor se poate construi chiar aici, „acasă”, dacă există curaj și încredere.

Este un prilej de a afla concret ce tipuri de proiecte pot fi finanțate și cum poate fiecare locuitor să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei.

Fondurile europene sunt mai mult decât resurse financiare … ele sunt șansa de a transforma ideile în realitate și comunitatea într-un loc mai prosper.

Împreună, cu administrația locală, cu mediul privat și cu cetățenii, putem scrie o nouă pagină pentru Olcea, un exemplu de cooperare și progres pentru întreaga zonă Euro-Crișana!